Zâmbet cu sănătate

30 octombrie 2016, 10.00 – 20.00

Atrium Palas Mall

Irinuca are 6 ani și pentru mult timp a fost considerat un copil cu probleme de dezvoltare mentală. Abia în cadrul programului “Grădinița de acasă”, sub observația educatorilor și a voluntarilor Salvați Copiii s-a descoperit că fetița avea probleme de auz. Prin intermediul unei campanii derulate de Salvați Copiii și prin bunăvoința oamenilor cu suflet mare care au dorit să o ajute, Irinuca are acum un aparat auditiv și învață la fel de bine ca ceilalți copii.

Pentru mulți dintre copiii care trăiesc în sărăcie și lipsuri, vizita la medicul de familie sau un tratament medical adecvat reprezintă o raritate și un lux pe care părinții nu și-l pot permite. Afecțiuni care ar putea fi tratate foarte ușor, pot deveni pentru ei o problemă pe viață. Împreună îi putem ajuta.

Vino Duminică, 30 octombrie 2016 în Atrium Palas Mall, măsoară-ți tensiunea și glicemia, află cât de bine îți bate inima și dăruiește din suflet!

Parteneri: Palas Mall, Societatea Studenților Mediciniști Iași

Icon zambet cu sanatate